Update Nou Lansat pentru Topograph 10 - August 2023

Creat de TOPOCOM, Iul 31, 2023, 08:04 PM

« precedentul - următorul »

TOPOCOM

Începând cu noul update aplicațiile de topografie și cadastru TOPOGRAPH9.0 și TOPOGRAPH10 au fost actualizate, în conformitate cu prevederile Ordinului nr. 1255/17.07.2023 de modificare a Regulamentului 600/2023. Astfel, au fost actualizate următoarele comenzi:

1)Comanda [F4. Tabel subsol PAD] din secțiunea CADASTRU SPORADIC -> Anexa 16 – PAD;
2)Comanda [F5. PAD pe format A3...A0] din secțiunea CADASTRU SPORADIC -> Anexa 16 – PAD;
3)Comanda [F7. Tabel alipire/dezlipire] din secțiunea CADASTRU SPORADIC -> Anexa 17 - PAD alipire/dezlipire;
4)Comanda [F70. PAD pe format A3] din secțiunea CADASTRU SPORADIC -> Anexa 17 - PAD alipire/dezlipire;
5)[F19. Proiect Documentatie Cadastrala] din secțiunea CADASTRU SPORADIC -> Documentatie Cadastrala;
6)Comanda [F50. Tabel coordonate constructie] a fost eliminată și înlocuită cu comanda nouă [F50. Eticheta text ID vecin]. Pentru cei interesați de vechea comandă, aceasta mai este disponibilă doar prin tastarea F500 la promptul de comandă și confirmarea cu Enter.
Pentru aplicațiile TOPOGRAPH9.0 și TOPOGRAPH10 a fost introdusă comanda nouă [F50. Eticheta text ID vecin]. Această comandă permite inserarea în desen, în mod individual, a unor texte încadrate de dreptunghiuri cu colțuri rotunjite (de tip slot). Aceste etichete sunt similare cu cele prevazute în modelele tipizate ale planurilor de amplasament și delimitare a imobilelor (anexele 16 și 17) pentru ID-urile imobilelor învecinate. Înălțimea acestor texte va fi adaptată întotdeauna la scara curentă a planșei.

● Pentru aplicațiile TOPOGRAPH9.0 si TOPOGRAPH10, comanda [A5. Creeaza mozaic planse] a fost modificată prin introducerea unei opțiuni noi. Astfel, în caseta de dialog Creeaza mozaic planșe a fost introdus un comutator nou (evidențiat cu roșu în imaginea de mai jos) și a unui buton nou (evidențiat cu verde). Aceste controale permit amplasarea în coltul din dreapta-jos a fiecărei planșe, a unui cartus cu mască. Această optiune poate fi utilă în cazul planșelor racordabile reprezentând suporturi topografice pentru diferite faze de proiectare. Datele cuprinse în fiecare cartuș se pot introduce cu ajutorul butonului Date cartus. Odată introduse, aceste date vor fi salvate, devenind astfel disponibile și pentru viitoarea utilizare a comenzii. Fiecare cartuș se va insera în mod implicit pe layerul TOPO_CARTUS (generat automat de program). Prin amplasarea în partea din dreapta-jos a cartușelor, porțiunea desenată de sub fiecare cartuș va fi ascunsă (mascată). Reafișarea acestor zone desenate poate fi facută prin închiderea layerului TOPO_CARTUS.

● Pentru aplicațiile TOPOGRAPH9.0 si TOPOGRAPH10 comanda [C2. Plasare puncte si inventar] a fost modificată. Astfel, in cazul în care polilinia 2D selectată se află într-o elevație diferită de zero (de exemplu în cazul curbelor de nivel), punctele de contur, numerele și liniile de indicație ale numerelor se vor amplasa în aceeasi elevatie cu cea a poliliniei selectate. De asemenea, fiecare punct TG amplasat va avea cota egală cu cota vertexului.

● Pentru aplicațiile TOPOGRAPH9.0 si TOPOGRAPH10 comanda [F16. Fisa GNSS (conversie .rw5->.xls)] a fost modificată, în sensul introducerii în fișa de măsuratori .xls generate a unei coloane noi (coloana H) pentru precizia pe verticală a punctelor măsurate în teren.


● Pentru aplicațiile TOPOGRAPH9.0 si TOPOGRAPH10, la utilizarea comenzii [H15. Google Earth...] cu subopțiunea Afișează polilinii 2D și texte în Google Earth a fost identificată o eroare, care survenea doar atunci cand se selectau și polilinii 2D punctiforme (caz de anomalie de desenare, dar care conducea la întreruperea comenzii). Începând cu noul update, această eroare a fost eliminată.

● Pentru aplicația de cadastru sistematic TOPOGRAPH10 comanda SEGEN pentru setări generale include o opțiune nouă. Astfel, în partea de jos a casetei de dialog Setari Generale CADGen a fost introdus un comutator nou, ca în imaginea de mai jos. În practică, s-a constatat că, pentru anumite imobile cu ID-uri electronice, în fisierele CGXML descarcate din E-Terra pot exista mai multe persoane juridice cu aceeasi denumire, același CUI, dar cu observații și/sau adrese poștale diferite. Acesta poate fi, de exemplu, cazul unor bănci cu sucursale sau agenții diferite, dar situate în aceeasi localitate. În aceste cazuri, la adăugarea/datelor unei persoane juridice de tipul exemplificat mai sus, se va bifa în prealabil noul comutator din caseta de dialog aferentă comenzii SEGEN. În acest fel, la adăugarea/editarea datelor unei persoane juridice (cu comenzile F21 sau CSV), programul nu va mai impune condiția de CUI unic.    Utilizarea acestei optiuni nu este recomandată, decât în situația descrisă anterior, urmând a se reveni ulterior la setarea implicită (cea în care noul comutator să rămână nebifat).


Pentru detalii suplimentare și grafice accesați submeniul Update-uri din website-ul nostru www.topo.com.ro