Ordin 259 2010 - Norme tehnice cadastru general

Creat de advex, Dec 23, 2010, 11:10 AM

« precedentul - următorul »

advex

M.O. 815/07.12.2010

Ordin 259. - Ordin al ministrului administratiei si internelor privind modificarea si completarea Normelor tehnice pentru introducerea cadastrului general, aprobate prin Ordinul ministrului administratiei publice nr. 534/2001

Având în vedere dispozitiile art. 10 alin. (2) din Legea cadastrului si a publicitătii imobiliare nr. 7/1996, republicată, cu modificările si completările ulterioare,

în temeiul art. 7 alin. (4) din Ordonanta de urgentă a Guvernului nr. 30/2007 privind organizarea si functionarea Ministerului Administratiei si Internelor, aprobată cu modificări prin Legea nr. 15/2008, cu modificările si completările ulterioare,

ministrul administratiei si internelor emite următorul ordin:

Art. I. - Normele tehnice pentru introducerea cadastrului general, aprobate prin Ordinul ministrului administratiei publice nr. 534/2001, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 744 din 21 noiembrie 2001, cu modificările ulterioare, se modifică si se completează după cum urmează:

1. Punctul 4.2.2 se modifică si va avea următorul cuprins:

"4.2.2. Comisia de delimitare a limitelor comunelor, oraselor sau municipiilor de pe raza administrativă a unui judet are următoarea componentă:
- reprezentantul institutiei prefectului, în calitate de presedinte al comisiei;
- primarii comunelor, oraselor sau municipiilor implicate;
- reprezentantul oficiului de cadastru si publicitate imobiliară din cadrul judetului;
- reprezentantii aparatelor de specialitate ale primarilor din unitătile administrativ-teritoriale;
- reprezentanti ai Regiei Nationale a Pădurilor- Romsilva, dacă hotarul sau tronsonul de hotar trece printr-o pădure ori este limitrof acesteia;
- reprezentantii Administratiei Nationale "Apele Române", dacă hotarul sau tronsonul de hotar trece de-a lungul unui curs de apă, lac ori mare teritorială;
- reprezentantul Politiei de Frontieră Române, dacă hotarul este si frontieră de stat;
- secretarii comunelor, oraselor sau municipiilor implicate, care vor asigura si secretariatul comisiei."

2. După punctul 4.2.5 se introduce un nou punct, punctul 4.2.51, cu următorul cuprins:
"4.2.51. Comisia de delimitare pentru unitătile administrativ teritoriale aflate pe limita de judet are următoarea componentă:
- reprezentantii institutiilor prefectului judetelor implicate, în calitate de copresedinti ai comisiei;
- reprezentantii oficiilor de cadastru si publicitate imobiliară din cadrul judetelor implicate;
- reprezentantii compartimentelor de specialitate din cadrul consiliilor judetene implicate;
- primarii comunelor, oraselor sau municipiilor situate pe linia de hotar a judetului;
- reprezentantii Regiei Nationale a Pădurilor - Romsilva, dacă hotarul sau tronsonul de hotar trece printr-o pădure ori este limitrof acesteia;
- reprezentantii Administratiei Nationale "Apele Române", dacă hotarul sau tronsonul de hotar trece de-a lungul unui curs de apă, lac ori mare teritorială;
- reprezentantul Politiei de Frontieră Române, dacă hotarul este si frontieră de stat;
- secretarii judetelor implicate, care vor asigura si secretariatul comisiei."

3. Punctul 4.2.15 se modifică si va avea următorul cuprins:

"4.2.15. Dacă hotarul traversează în linie dreaptă o pădure compactă, o păsune, o fâneată sau un lac, se vor borna punctele de intersectie a liniei de hotar cu limita suprafetelor acestor categorii de folosintă (în aceste cazuri linia de hotar este o linie dreaptă imaginară). Dacă linia de hotar care traversează pădurea este o linie frântă sau sinuoasă, se vor materializa si se vor determina coordonate la punctele care definesc respectiva linie de hotar."

4. După punctul 4.3.6 se introduce un nou punct, punctul 4.3.7, cu următorul cuprins:

"4.3.7. După stabilirea limitelor unitătilor administrativ-teritoriale de către comisiile numite în acest scop prin ordinele prefectilor, Ministerul Administratiei si Internelor, prin Agentia Natională de Cadastru si Publicitate Imobiliară, va propune actul normativ de promovare a hărtii în format digital cu limitele administrativ-teritoriale ale României."

5. În tot cuprinsul normelor tehnice următoarele denumiri vor fi înlocuite astfel:

a) Oficiul National de Cadastru, Geodezie si Cartografie - O.N.C.G.C. se va înlocui cu Agentia Natională de Cadastru si Publicitate Imobiliară - A.N.C.PI.;
b) Oficiul Judetean de Cadastru, Geodezie si Cartografie - O.J.C.G.C. se va înlocui cu Oficiul de Cadastru si Publicitate Imobiliară -O.C.PI.;
c) Institutul de Geodezie, Fotogrammetrie, Cartografie si Cadastru - I.G.FC.C. se va înlocui cu Centrul National de Cadastru, Geodezie, Fotogrammetrie si Teledetectie - C.N.C.G.F.T.;
d) Comisie de delimitare cadastrală se va înlocui cu comisie de delimitare.

Art. II. - Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

p. Ministrul administratiei si internelor,
Ioan Dascălu,
secretar de stat

Bucuresti, 29 noiembrie 2010.

John Doe

Chestiune mai mult de limbaj, cred... au trecut de la "limba de lemn" la limba actuala, de cauciuc...  mersi, advex.

Alin B.

aceasta completare este urmarea incercarii nereusite a Consiliilor Judetene de a stabili o limita unica pt fiecare UAT . Din pacate in continuare nu se impune prin acest regulament ca punctele de frangere ale limitei administrative stabilita de comisie  in urma recunoasterii in teren , sa fie riguros determinate prin masuratori precise. In concluzie identificarea limitelor se va face tot cu degetul pe ortofotoplan , urmand ca proprietarii care au nesansa sa detina proprietati in zona limitei administrative sa-si rezolve problemele atunci cand vor dori sa-si intabuleze proprietatile si vor avea surpriza ca mici portiuni din propritatea lor se afla pe alt UAT decat stiau ei.

John Doe

Nu m-as apuca acuma sa verific, dar din ce-mi amintesc eu in Normele pentru introducerea cadastrului general chestiunea era destul de bine reglementata... ca s-a respectat sau nu si acuma nu le mai dau de cap, asta e altceva.

topocad.cristi

personalul de la ocpi ilfov deseneaza de zor hotarele UAT-urilor pe planurile 1:5000 scanate. asa ca o sa se rezolve problema foarte repede, de bornare nici nu se pune problema. poate doar o sa le deconteze cineva...

Modificat de topocad.cristi (23-12-2010 22:06:58)

s_mihai0481

"a) Oficiul National de Cadastru, Geodezie si Cartografie - O.N.C.G.C. se va înlocui cu Agentia Natională de Cadastru si Publicitate Imobiliară - A.N.C.PI.;
b) Oficiul Judetean de Cadastru, Geodezie si Cartografie - O.J.C.G.C. se va înlocui cu Oficiul de Cadastru si Publicitate Imobiliară -O.C.PI.;
c) Institutul de Geodezie, Fotogrammetrie, Cartografie si Cadastru - I.G.FC.C. se va înlocui cu Centrul National de Cadastru, Geodezie, Fotogrammetrie si Teledetectie - C.N.C.G.F.T.;
d) Comisie de delimitare cadastrală se va înlocui cu comisie de delimitare."



da P.R.T.Z=fas

advex

Este normal sa fie revizuite legile, normele, regulamentele pe parcursul desfasurarii unor activitati. Marea problema tine de aplicarea lor, de efectele resimtite imediat sau pe termen lung.
Suntem tara experimentelor, lipsa unui sistem unitar in abordarea tematicii cadastrului general au resimtit-o multi, de la specialisti topografi pana la proprietari de terenuri.
Va recomand o lectura interesanta despre experimente in Romania, un articol din "Financial Times":
http://economie.hotnews.ro/stiri-finante_banci-8152498-financial-times-romania-letonia-par-experimente-controlate-ale-politicii-dure-austeriate.htm" target="_blank">http://economie.hotnews.ro/stiri-finant ... eriate.htm

John Doe

Da, posibil sa si fie adevarat ce scrie in articol... dar noi hai sa ne agitam in continuare.