Advertise Here

Conditiile de dotare pentru autorizare ANCPI

Creat de TOPOCOM, Mai 29, 2020, 09:50 a.m.

« precedentul - următorul »

TOPOCOM

Autorizarea persoanelor juridice în vederea realizării și verificării lucrărilor de specialitate în domeniul cadastrului, al geodeziei și al cartografiei pe teritoriul României este reglementată prin "Regulamentul privind autorizarea şi recunoașterea autorizării persoanelor fizice și juridice în vederea realizării și verificării lucrărilor de specialitate în domeniul cadastrului, geodeziei și cartografiei pe teritoriul României", aprobat prin Ordinul directorului general al Agenției Naționale de Cadastru și Publicitate Imobiliară nr. 107/2010 şi modificat prin Ordinul nr. 1607/2018. În conformitate cu prevederile Regulamentului:

"ART. 25 Pot solicita autorizarea sau recunoașterea autorizării conform prezentului regulament persoanele juridice care au în statutul și în contractul de societate ca obiect de activitate principal «Activități de inginerie și consultanță tehnică» legate de aceste domenii, conform Clasificării activităților din economia națională." ART. 26 (1) Autorizarea persoanelor juridice se solicită şi se acordă în conformitate cu prevederile anexei nr. 8, astfel: a) clasa a III-a - pentru categoriile de lucrări B, C; b) clasa a II-a - pentru categoria de lucrări A; c) clasa I - pentru categoria de lucrări D; d) clasa S, clasă specială. (2) Prin excepție de la art. 25, se pot autoriza în clasă specială instituțiile publice/persoanele juridice cu capital majoritar sau parțial de stat, în vederea executării lucrărilor de specialitate pentru imobilele asupra cărora au un drept de proprietate/folosință/administrare sau în baza contractelor de cercetare care fac obiectul domeniului de activitate sau pentru imobilele care fac obiectul unor lucrări de interes național, județean sau local. ART. 27 (1) Autorizarea persoanelor juridice și recunoașterea autorizării persoanelor fizice și juridice se face de către comisia de autorizare constituită la nivelul ANCPI. Comisia de autorizare analizează dosarele care au fost depuse cu cel puțin 5 zile lucrătoare înainte de data examenului, iar lista candidaților cu dosare complete se afișează pe site cu 3 zile lucrătoare înaintea datei examenului. Dosarele depuse ulterior, precum și cele care necesită completări vor fi analizate în următoarea ședință a comisiei de autorizare." (2) Persoana juridică depune dosarul de autorizare la oficiul teritorial pe raza căruia are sediul social sau punctul de lucru, care conține documentele prevăzute în anexa nr. 2. Documentele vor fi prezentate în ordinea menționată în cerere și paginile vor fi numerotate."

La cererea de autorizare a persoanelor juridice, conform Anexei nr. 2, se vor anexa următoarele:

- certificatul de înregistrare emis de Oficiul Național al Registrului Comerțului/codul de înregistrare fiscală sau alt document echivalent privind înregistrarea/înființarea persoanei juridice***), în copie;
- actul constitutiv și statutul***), în copie;
- certificat de cazier fiscal***), în copie;
- documente privind îndeplinirea condițiilor minime de autorizare, în copie;
- documente privind persoanele fizice autorizate (extras din REVISAL, contract individual de muncă sau alte documente), în copie;
- chestionar de evaluare, în original;
- documente privind nominalizarea reprezentantului legal, în copie;
- dovada achitării taxei de autorizare, în copie;
- documente doveditoare privind deținerea unui sediu/punct de lucru pe teritoriul României unde se va desfășura activitatea persoanelor juridice înregistrate/înființate în alt stat. ***) Societățile înființate în alt stat vor prezenta documentele echivalente emise de autoritățile competente în statul respectiv

"(3) În vederea autorizării, persoana juridică trebuie să dovedească prin documente justificative îndeplinirea condițiilor minime de autorizare prevăzute în anexa nr. 8. În cazul în care activitatea persoanei juridice nu se realizează la sediul social declarat, se va face dovada deținerii punctului de lucru."

Conform Anexei nr. 8, condiţiile de dotare şi persoane fizice autorizate angajate pentru ca o persoană juridică să obţină clasa de autorizare I sunt:

- 5 PFA, din care minimum 1 PFA categoria D - angajate cu normă întreagă
- 2 staţii totale*)
- 1 receptor GPS (L1, L2)*)
- 3 calculatoare PC
- 3 imprimante
- 1 plotter A0
- 2 scannere
- licenţă soft de prelucrare măsurători (exemplu : Topograph7.0 sau Topograph8.0 - www.topo.com.ro )
- 2 autoturisme
- sediu *) Persoanele juridice care desfăşoară activităţi de fotogrammetrie pot să deţină în locul staţiilor totale sau al receptoarelor GPS aparatură de prelucrare fotogrammetrică.

Conform Anexei nr. 8, condiţiile de dotare şi persoane fizice autorizate angajate pentru ca o persoană juridică să obţină clasa de autorizare II sunt:

3 PFA, din care minimum 1 PFA categoria A - angajate cu normă întreagă
2 staţii totale
1 receptor GPS
2 calculatoare PC
2 imprimante
1 plotter
1 scanner
licenţă soft de prelucrare măsurători ( exemplu : Topograph7.0 sau Topograph8.0 - www.topo.com.ro )
1 autoturism
sediu
Conform Anexei nr. 8, condiţiile de dotare şi persoane fizice autorizate angajate pentru ca o persoană juridică să obţină clasa de autorizare III sunt:

1 PFA de categoria A, B sau D - angajată cu normă întreagă
1 staţie totală
1 calculator PC
1 imprimantă
1 scanner
1 licenţă soft de prelucrare măsurători (exemplu : Topograph7.0 sau Topograph8.0 - www.topo.com.ro )
1 autoturism
sediu - punct de lucru

Conform Anexei nr. 8, condiţiile de dotare şi persoane fizice autorizate angajate pentru ca o persoană juridică să obţină clasa de autorizare S sunt:

- Minimum o persoană autorizată în categoria de lucrări pe care le execută - angajată cu normă întreagă
- Să aibă un compartiment funcţional de cadastru
- 2 staţii totale
- 2 receptoare GPS
- 4 calculatoare PC
- 2 imprimante
- 1 plotter
- 2 scannere
- 2 licenţe soft de prelucrare măsurători (exemplu : Topograph7.0 sau Topograph8.0 - www.topo.com.ro )
- 1 autoturism
- sediu

ART. 28 (1) În vederea autorizării persoanelor juridice de către ANCPI, OCPI transmite comisiei de autorizare din ANCPI dosarul care conține documentele prevăzute în anexa nr. 2, însoțite de raportul de verificare, în original, întocmit de OCPI conform anexei nr. 9." (2) Documentele solicitate în copie vor fi certificate pentru conformitate, înaintea transmiterii la ANCPI, de către reprezentantul legal al persoanei juridice, în prezența secretarului comisiei de autorizare din cadrul oficiului teritorial, pe baza documentelor originale puse la dispoziție de persoana juridică."